Este clar ca producatorul chinez are de pierdut in urma interzicerii serviciilor Google pe telefoane de la sfarsitul anului trecut. In perioada in care a fost lansata seria Mate 30 de la Huawei au aparut variante care dadeau posibilitatea utilizatorilor sa-si instaleze suita de servicii Google prin LZ Play app. Medota respectiva, pe langa ca a fost mai dificila de realizat, a fost oprita si din motive de securitate pentru utilizatori.
Noua metoda de a instala GMS apare chiar inainte de lansarea Huawei P40 si P40 Pro si se realizeaza doar prin cateva click-uri. Practic utilizatorii de dispozitive Huawei sau Honor care nu au serviciile Google preinstalate trebuie sa-si instaleze aplicatia Chat Partner, iar cand este pornita se apasa pe butonul “Detect device” dupa care apare optiunea de “Repair Now”, iar in fereastra de device administrator se apasa pe butonul “activate”.
Dupa aceasta procedura scurta se poate restarta telefonul si ar trebui sa aveti Google Play Store disponibil si functional pe telefon.
Trebuie sa mentionam ca metoda de mai sus nu este una oficiala, dar pentru moment pare sa functioneze pentru modelele care au aceasta problema.
Intre timp asteptam cu nerabdare noul flagship de la Huawei dedicat pasionatilor de fotografie, in speta Huawei P40 Pro.