Daca ii vei intreba pe apropiati care este telefonul lor de suflet, cel de care inca isi amintesc cu admiratie, vei primi o varietate de raspunsuri. Insa, sunt cateva modele care se vor gasi cu precadere in raspunsurile primite.

Fiecare dintre noi are un telefon “preferat”, de care ne amintim cu mare placere. Oare care ar fi cele mai reprezentative telefoane mobile, mai ales daca ne gandim la camera? Sa nu uitam totusi ca aceasta functie reprezenta inca de acum 10-15 ani unul dintre cele mai importante aspecte de care tineai cont atunci cand alegeai un telefon nou.

Ultimii 15 ani au oferit o gama foarte mare de terminale care au facut istorie, insa noi am decis sa facem o selectie a celor mai reprezentative  telefoane pe partea de camera, aparute pe piata incepand cu anii 2000.

Sony Ericsson K750i

La inceputul anului 2005, Sony Ericsson lansa un adevarat varf de gama – K750i – acesta era dotat cu cea mai buna camera intalnita pana atunci la un telefon mobil si anume, o camera de 2MP cu autofocus si blit, iar pentru stocarea fotografiilor, telefonul era dotat cu slot pentru card Micro Duo de pana la 2GB! Pentru anul 2005 aceste cifre erau impresionante, mai ales la un telefon mobil.

Nokia N90

Tot in 2005, Nokia a lansat modelul N90, un model care avea sa impuna cel mai inalt standard in materie de camera din acel an. A fost practic primul telefon Nokia care era dotat cu o camera impresionanta de 2MP. Pe langa aceasta, telefonul folosea lentile Carl Zeiss, devenind in acel an cel mai bun telefon pe care il puteai cumpara. Pe langa camera, Nokia N90 a devenit cunoscut si datorita design-ului sau revolutionar, avand ecranul rotativ.

Sony Ericsson K800i si Nokia N73

In acea perioada, lupta la varful telefoanelor mobile se tinea intre Nokia si Sony Ericsson, astfel ca in 2007, cei din urma au lansat modelul K800i care a facut saltul la o camera de 3.2 MP, fiind astfel cu un pas inaintea celor de la Nokia, din nou. Pe langa rezolutia suplimentara, Sony Ericsson a implement pe acest telefon si tehnologia Sony Cyber-shot, preluata de la aparatele foto Sony. Alte functii suplimentare ale acestui telefon erau stabilizatorul de imagine si Xenon flash.

Asa cum era de asteptat, replica celor de la Nokia a venit prompt, acestia au lansat modelul N73 dotat de asemenea cu o camera de 3.2MP, dupa doar o luna.

 

Nokia N95

Samsung a produs primul telefon cu camera de 5MP, insa, cel mai popular astfel de telefon mobil s-a dovedit a fi Nokia N95. Acesta a fost un telefon cu sina, cu multe functii avansate, insa cel mai mult a impresionat prin camera sa performanta de 5MP si lentile Carl Zeiss. Acest telefon era capabil de fotografii extrem de reusite pentru acea perioada, precum si de capturi video 480p la 30 de cadre pe secunda. De altfel, camera de 5MP a ramas pentru cativa ani standardul superior pentru telefoanele mobile. Din pacate pentru Nokia, in scurt timp avea sa inceapa revolutia smartphone-urilor, care avea sa duca la disparitia gigantului finlandez de pe piata terminalelor mobile de top.

Ca si comparatie, cam in aceeasi perioada, in iunie 2007, era lansat primul iPhone, un terminal cu camera de 2MP, fara blit, fara auto-focus si fara posibilitatea de a filma.

Samsung i8510 INNOV8

In 2008 Samsung a lansat modelul i8510, mai cunoscut dupa numele de INNOV8, fiind la acea vreme primul telefon dotat cu camera de 8MP. Dovada ca la acel moment Nokia era inca cel mai important producator de telefoane o reprezinta insasi design-ul lui INNOV8, care copiaza in mare masura telefoanele Nokia din seria N. La acea vreme Samsung inca incerca sa ia fata celor de la Nokia, minimizand impactul pe care Apple il avea pe piata prin lansarea celei de-a doua generatie de iPhone.

 

In acela an, atat Nokia (N86) cat si LG ( Renoir) au lansat la randul lor telefoane cu camera de 8MP. Un an mai tarziu, Samsung a ajuns la 12 MP prin modelul M8910 Pixon 12, iar in 2010 Sony Ericsson ajungea la 16MP prin modelul S006. Ambele modele insa au ramas oarecum anonime, interesul fiind  acum focusat pe modele smartphone care isi incepeau ascensiunea.

Telefoane cu camere 3D

In anul 2011, atat HTC cat si LG au pornit pe o noua directie in ceea ce priveste camerele si anume fotografierea 3D. Astfel, au aparut HTC Evo 3D si LG Optimus 3D, ambele dotate cu camere duale de 5MP. Pana la urma s-a dovedit a fi o directie gresita, insa la acea vreme acest tip de camera parea ca va deveni extrem de populara.

 

Nokia 808 PureView si Lumia 1020

Anul 2012 a fost reprezentat de ultima incercare a celor de la Nokia de a concura cu deja popularele smartphone-uri Android si iPhone. Astfel, a lansat pe piata modelul 808 PureView, telefon dotat cu o camera de 41MP !!! In practica erau “doar” 38 MP insa si asa, camera lui Nokia PureView intrecea de departe orice model de pe piata. “Nebunia” celor de la Nokia a continuat si in anul urmator cand au lansat smartphone-ul Lumia 1020, dotat de asemenea cu camera de 41MP.

Desi ambele modele au impresionat prin camera lor, nu au reusit sa se impuna in fata modelelor cu Android de la Samsung, HTC sau LG.

 

 

Dupa anul 2014 peisajul telefoanelor cu camera au intrat pe un alt fagas, modelele smartphone dominand clar acest segment. Incepea era rezolutilor 4K si a fotografiilor de cea mai inalta calitate. Printre modelele care au facut istorie, putem enumera iPhone 6 si 6Plus, Galaxy S5 sau Xperia Z3. Mai tarziu, topul a fost dominat de modelele iPhone si modelele serie Galaxy S de la Samsung.

Insa, in ultimii doi ani au intrat in aceasta lupta si Huawei, prin modelul P9, cu camera sa duala dezvoltata in parteneriat cu Leica.

Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook