In ultimii ani s-a pus tot mai mult accentul pe confidentialitatea si securitatea datelor. Folosim smartphone-ul in toate activitatile noastre si acest lucru duce la stocarea mai multor date personale sau financiare. Nu ne dorim sa se afle PIN-ul unui card stocat in notitele telefonului (o metoda care nu este recomandata de catre banci si totusi o folosim pentru a ne asigura ca avem acces). Lucram la dezvoltarea noastra personala si tinem un jurnal pe smartphone si vrem ca acesta sa nu ajunga la terte persoane. Pentru a evita aceste situatii neplacute, intervine sistemul de permisiuni al aplicatiilor pe Android, tocmai pentru a le bloca accesul.
Un alt exemplu este legat de utilizarea datelor de roaming. Atunci cand descarcam o aplicatie din Google Play si nu suntem conectati la o retea Wi-Fi, primim notificarea de a folosi date mobile. Astfel, ne dam acordul daca vrem sa utilizam aceste date pentru Internet sau asteptam sa ajungem intr-un loc cu acces la Wi-Fi.
Haideti sa vedem cum putem controla permisiunile acordate fiecarei aplicatii pe telefon si pe care urmeaza sa o utilizam. In primul rand, Android a facut ca aceste permisiuni sa fie acordate in timpul instalarii aplicatiilor si se cere accesul de la prima deschidere a aplicatiei. Unele permisiuni precum localizarea sunt solicitate de la inceput, tocmai pentru a stii si pentru a avea mai mult control asupra lor.
In ceea ce priveste aplicatiile pe care nu le-ai mai folosit de mult timp, nu trebuie sa iti faci griji. In serviciile pe care le ofera, Google a introdus o functionalitate care permite sa retraga permisiunile si colectarea datelor pentru aplicatiile care sunt foarte putin folosite.
Din setarile telefonului acceseaza sectiunea Apps (Aplicatii) – poti observa ca Android colecteaza aici toate aplicatiile pe care ti le-ai instalat, primele fiind cele mai folosite. De mentionat ca poti alege sa schimbi permisiunea de care nu esti sigur pentru o aplicatie si daca este obligatorie, vei fi anuntat sa o acorzi din nou. In continuare, pentru a gestiona permisiunea unei aplicatii, este nevoie sa o accesezi individual. Alege oricare aplicatie si observa ca exista o sectiune numita Permissions. De fapt, aici sunt permisiunile pe care le-ai aprobat in momentul instalarii aplicatiei si cele pe care inca nu. De exemplu, pentru aplicatia Gmail am aprobat accesul la contacte si am refuzat accesul la calendar, camera si microfon.
Pe scut, pasii necesari pentru permisiunea aplicatiilor sunt: Settings → Apps → Gmail → Permissions → bifare Allowed / Denied
O alta varianta este sa faci o cautare a aplicatiilor in functie de permisiunile acordate. De exemplu, daca vrei sa vezi ce aplicatii au acces la microfonul telefonului, atunci Android ofera optiunea de permisiuni “forever” (intodeauna) si “at time of use” (la momentul utilizarii). Astfel, din meniul Settings acceseaza o alta sectiune Privacy si dupa Permission Manager (aici aplicatiile apar in functie de permisiuni). Este suficient sa vezi permisiunea care te intereseaza cel mai mult (ex: microfon sau camera) si sa faci putina ordine, eliminand aplicatiile pe care nu te intereseaza sa le folosesti.
Unele aplicatii pot utiliza microfonul chiar si atunci cand nu sunt folosite, in timp ce altele doar cand le accesezi. Este bine sa stim acest lucru din timp pentru a nu avea situatii neplacute cu datele confidentiale.