Huawei si-a lansat noua serie P40 in martie, terminalele bazandu-se pe interfata proprie de Android – EMUI 10, bazata pe Android 10. Din cauza neintelegerilor cu Google, seria include Huawei Mobile Services si Huawei App Gallery in locul serviciilor si magazinului de aplicatii de la Google.
Ca alternativa la asistentul vocal de la Google, Huawei a anuntat propriul asistent – Celia. Acesta nu a fost integrat in serviciile din fabrica, dar va fi disponibil curand, prin update-ul la EMUI 10.1.0.121, initial in seria P40. Update-ul a inceput deja sa circule la nivel global, urmand sa ajunga si la noi in urmatoarele saptamani. Acesta va avea 1.14GB si, pe langa asistentul vocal Celia, vine si cu imbunatatiri la soft-ul camerei si noi pachete de securitate de la Android.
Pentru cei la inceput de drum in folosirea unui asistent vocal, Huawei mentioneaza ca noul lor asistent poate fi accesat prin comanda vocala “Hey Celia” sau prin apasarea butonului de power pentru o secunda. Celia e de ajutor cu task-uri zilnice, calendar, agenda, initiere apel si mesaj text, inregistrare audio, redare muzica si videoclipuri, pornire lanterna si redare stiri audio.
In momentul lansarii seriei Huawei P40, compania a anuntat ca asistentul va fi disponibil initial in Regatul Unit, Franta, Spania, Chile, Mexic si Columbia, si va avea suport pentru trei limbi – engleza, franceza si spaniola.
In curand, si variante de Huawei Mate 20, Mate 30, P30 si Nova vor primi acest update, asa ca lucrurile se arata destul de promitatoare pentru fanii Huawei.