Apple se pregateste sa lanseze iOS 13.1 impreuna cu niste schimbari pe care nu toti le doresc. Pe langa regulatorul de procesor – care te notifica daca bateria telefonului este imbatranita, alt lucru interesant implementat este notificarea care se afiseaza atunci cand ecranul a fost inlocuit cu unul care nu este original.
Intr-un anunt oficial dat de Apple, toate dispozitivele iPhone 11 vor afisa un mesaj pe ecran in cazul in care ecranul nu este original sau daca telefonul a fost reparat de catre un tehnician necertificat de catre Apple. Acest mesaj va fi afisat timp de 4 zile si se va muta apoi in meniul de setari pentru inca 15 zile. Dupa aceea, va ramane pentru totdeauna in Setari -> General -> Despre telefon.
Anuntul nu statueaza clar daca doar modelele din familia iPhone 11 beneficiaza de aceasta functionalitate sau si modelele mai vechi. Compania a anuntat o serie de avertismente daca utilizatorii schimba ecranul telefonului intr-un service neautorizat:
- Multi-touch-ul s-ar putea sa nu raspunda in unele locuri
- Multi-touch degradat, adica atingerile pe ecran sa nu fie localizate corect
- Touch functional accidental in timpul unei convorbiri
- Ecranul s-ar putea sa nu se stinga in timpul unei convorbiri
- Atingeri la colturi sau ale palmii inregistrate gresit
- Display True Tone nu functioneaza corect
- Senzorul de lumina ambientala ar putea duce la o luminozitate afisata gresit
- Calibrarea culorii inadecvata, ducand la nuante prea puternice de galben sau albastru
- Display iluminat neuniform
- Iluminare maxima mai mica
- Descarcare mai rapida a bateriei