Motorola anunta noul flagship – Edge 30 Pro. Dupa ce anul trecut in august cei de la Motorola prezentau fratele mai mic, Edge 20 Pro, cei care cautau un telefon nou nu au fost nevoiti sa astepte un an pentru a beneficia de un upgrade. Noul telefon este dotat cu tot ce e mai bun la momentul actual, avem un chipset Snapdragon 8 Gen 1 (4nm) cu un ecran generos P-OLED si o camera principala de 50 megapixeli.
Display-ul de 6.7 inchi bazat pe tehnologia P-OLED, mentionata mai sus, vine cu o rezolutie de 2000 x 1080 pixeli, o rata de improspatare de 144Hz, ceea ce il face potrivit si pentru gaming. Pe langa Snapdragon 8 Gen 1, telefonul vine cu 8/12 GB RAM si capacitate de stocare de 128/256/512 GB care, din pacate nu poate fi extinsa cu un card de memorie. Securitatea telefonului este asigurata de un senzor de amprenta montat lateral, iar telefonul vine cu 5G, Bluetooth 5.2 si NFC.
Desi nu vom face baie cu telefonul, el primeste, totusi, o protectie IP52. Totodata, se poate achizitiona separat un stylus care probabil nu va fi atat de productiv ca cel de pe Samsung, dar poate ajuta in foarte multe cazuri.
Bateria telefonului este una de 4800 mAh, capabila de incarcare rapida de 68W cu 15W incarcare wireless si 5W incarcare inversa.
Pe langa camera principala de 50 MP, mai primim una ultrawide tot de 50 MP, cele 2 camere sunt ajutate de una de adancime de 2 MP. Pe fata, telefonul vine cu o super camera de 60 MP. Este de asteptat sa vedem in teste reale ce anume aduc aceste camere care la prima vedere arata promitatoare.
Telefonul este dotat cu boxe stereo si 3 microfoane, vine cu Android 12, iar cei de la Motorola promit 2 actualizari majore de soft.
Sursa foto: xda-developers.com