Într-un domeniu dinamic precum cel al tehnologiei și telecomunicațiilor, flexibilitatea și capacitatea de adaptare la schimbare sunt extrem de importante. De aceea, este esențial să ai un lider capabil să conducă echipa către succes. George Chelaru, acum Manager Zonal la EuroGsm, este un astfel de lider, remarcându-se prin abilitatea sa de a îmbina strategia eficientă cu coordonarea echipei.
Începutul
George Chelaru și-a început cariera în telecomunicații acum mai bine de zece ani, acumulând o vastă experiență în diferite funcții și avansând continuu. Putem considera că a crescut o dată cu firma, începând de la poziția de reprezentant vânzări într-un magazin din Iași, pe vremea când era student.
Iată ce spune el despre începutul carierei lui la EuroGsm:
”Acum 10 ani, mai exact pe 13 martie 2014, (data de 13 de fiecare data mi-a purtat noroc) fiind student în Iași, am aplicat pentru o poziție de reprezentant vânzări la EuroGsm, deși nu știam în detaliu ce înseamnă această poziție. Îmi plăcea imaginea lor din exterior, din postura de client, și experiența pe care am avut-o cu firma având abonament la Orange.
Am început în magazinul din Iași (Alexadru cel Bun) iar după câteva săptămâni am plecat la Cluj la cursul de inițiere, unde am fost captivat de tot ce am făcut acolo, de la informațiile dobândite și oamenii faini pe care i-am întâlnit, până la plimbările de seară prin oraș.
Întors acasă cu informații noi dobândite, mi-a fost mult mai ușor să înțeleg nevoile clienților, cum pot să îmi ating targetul și în același timp să fac clienții mulțumiți. Încă de la început mi-a plăcut extrem de mult să vorbesc cu clienții, să le descopăr nevoile și să identific produsele și serviciile necesare.”
Parcursul profesional
În prezent, George Chelaru este manager zonal la EuroGsm, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața telecomunicațiilor din România. El este responsabil pentru coordonarea operațiunilor în multiple regiuni, asigurându-se că obiectivele de performanță sunt atinse și deseori depășite.
Sub conducerea sa, zona gestionată a cunoscut o creștere semnificativă a vânzărilor și o îmbunătățire constantă a satisfacției clienților. Abordarea sa orientată spre client și angajamentul său față de calitate au fost esențiale în atingerea acestor rezultate.
Iată ce spune el despre parcursul profesional:
”La scurt timp, după ce am dobândit experiență, am devenit Sales Expert, poziție care mi-a pus bazele la cea ce sunt azi. Am învățat să găsesc soluții la probleme care aparent păreau fără ieșire, am învățat să îmi ascult colegii și să îi ajut să iasă din impas, să îi sprijin, dar și să pun în aplicare feedback-ul primit de la superiorul meu.
Al doilea pas în dezvoltarea mea profesională a fost să devin trainer la magazinul virtual de la sediu din Cluj. Deși cunoșteam foarte bine practica, aveam un trac sa predau teorie, dar cu ajutorul colegilor din departamentul HR am reușit să mă integrez rapid. Pe această cale vreau să le mulțumesc pentru ajutor.
Așa au trecut aproape 3 ani până când am fost suficient de pregătit și am devenit Shop Manager în magazinul în care mi-am desfășurat activitatea, la propunerea colegei mele Irina Mocrei care a avut încredere în mine și m-a susținut. Deși părea totul simplu realitatea nu a arătat deloc așa, m-am izbit de tot felul de provocări, dar fiind susținut am trecut rapid peste. Împreună cu Irina am format prima mea echipă de succes, alături de care am câștigat concursuri de vânzări, obținând locul 1 pe oraș, locul 1 național, olimpiade, etc.
După alți 3 ani, la propunerea colegului meu Robert Hermann, am devenit Manager Zonal. Deși experiența de Shop Manager m-a ajutat foarte mult, poziția de Manager Zonal însemna mult mai multe provocări. Însă, datorită sprijinului necondiționat de care am avut parte, am reușit să mă extind rapid și să îmi formez o echipa de succes.
Pentru mine EuroGsm înseamnă mai mult decât un loc de muncă. Face parte din mine, din familia mea. Aici am reușit să mă dezvolt mai mult decât în perioada universitară”.
Îi mulțumim lui George pentru că a împărtășit cu noi povestea lui și îi dorim mult succes în continuare! Este evident că sub conducerea lui compania va continua să prospere și să își consolideze poziția de cel mai mare partener Orange din România.