Transformarea profesională a lui Irimia Alexandru, acum Shop Manager la Euro GSM Iași, este o călătorie care reflectă dedicația, ambiția și perseverența unui profesionist ce și-a construit cariera prin muncă. Începând ca reprezentant de vânzări în 2014, Alexandru a progresat treptat în cadrul companiei, evoluând constant până la funcția de manager de magazin. Această poveste nu este doar despre un rol dobândit, ci despre un parcurs autentic de dezvoltare personală și profesională.

Cum și-a început Alexandru cariera în Euro Gsm

În 2014, Alexandru era un tânăr dornic să își dezvolte cariera și să învețe tot ce putea despre vânzări și interacțiunea cu clienții. Iată cum își amintește el începutul carierei.

Am aplicat pentru postul de reprezentant vânzări în magazinul Iași Alex, acum 10 ani, în octombrie 2014, pe vremea când eram încă masterand. Îmi aduc aminte ca la interviu am spus că îmi doresc un job cu multe provocări, unde să am o continuă ascensiune în carieră, iar Irina Mocrei, manager zonal, mi-a răspuns că atâta timp cât voi avea rezultate și mă voi face remarcat, acestea vor fi recompensate.”

Drumul către roluri mai complexe, pregătire constantă și ascensiune

Cu fiecare an petrecut în echipa Euro Gsm, Alexandru și-a stabilit noi ținte de atins și a căutat oportunități de a evolua. A investit timp în programe de formare și traininguri, fie că era vorba despre tehnici de vânzare, strategii de comunicare sau leadership. Acest efort continuu a transformat o persoană talentată într-un profesionist complet, capabil să se adapteze în fața oricărei provocări.

Alexandru ne povestește cu mult entuziasm despre această perioadă.

”Cu sprijinul colegilor mei, cărora vreau să le mulțumesc, Chelaru George (Shop Manager, la acea vreme) și Irina Mocrei (Manager Zonal), dar și cu ajutorul nenumăratelor cursuri de perfecționare a vânzărilor pe care le-am urmat la Cluj, am ajuns Sales Expert. A fost o experiență frumoasă, mergeam peste tot în zona Moldovei pentru a suplini echipele de vânzări în realizarea targetului. Ulterior am fost propus pentru a face parte dintr-o echipă mobilă de vânzări, în toată Romania, așa că am acceptat și am făcut această activitate și pe alte zone, nu doar în Moldova.

După un timp am fost propus pentru un proiect de coaching, unde am împărtășit tehnici de vânzare către colegi din diferite magazine de pe zona mea. Acest lucru m-a ajutat să îmi pun bazele de coaching, necesare pentru următoarea etapă a evoluției mele – partea de management.”

În 2017 am devenit Assistant Shop Manager în cardul magazinului Iasi Alex – poziție care a venit cu provocări din spectrul managementului. Această poziție îmbina partea de vânzare cu partea de management și a reprezentat încă o treaptă în ascensiunea mea în cadrul poveștii Euro Gsm.

În martie 2019, magazinul Iasi Alex a câștigat Olimpiada Abonamentelor (Liga Master of Trafic). Acest lucru a fost posibil deoarece magazinul nostru avea o echipă unită, orientată spre rezultate, iar orice obiectiv setat, era îndeplinit, indiferent de gradul lui de dificultate.”

Alexandru și-a câștigat treptat reputația de lider informal în echipa sa, ajutându-i pe colegi să se dezvolte și să găsească soluții creative pentru diverse situații de vânzare. În mod natural, această susținere a dus la o atmosferă de echipă în care toți membrii au simțit că pot conta pe Alexandru pentru îndrumare și inspirație.

Shop Manager dedicat al echipei Euro Gsm Iași

Eforturile și rezultatele sale constante au culminat cu promovarea la funcția de Shop Manager în cadrul magazinului Euro Gsm din Iași. În noul rol de manager, Alexandru s-a dovedit a fi un lider versatil, capabil să îmbine responsabilitatea de a asigura succesul magazinului cu grija față de echipa sa.

”Din iulie 2019, am fost propus pentru postul de Shop Manager la magazinul Iași Gară, magazin ce nu reușea să își îndeplinească targetul. În cadrul acestei poziții mi-am format propria mea echipă, iar de atunci până în prezent, acest magazin nu a avut nici o lună fără ca tragetul să nu fie îndeplinit.

Din februarie 2023 până în prezent, acționez ca Shop Manager în magazinul Iași Alex (magazinul în care mi-am început activitatea), unde mă mândresc cu o echipă unită, orientată spre rezultate ce duce magazinul în topurile rețelei Euro Gsm.

Această companie mi-a oferit ceea ce am solicitat inițial la interviu, ascensiune în carieră. Sunt sigur că povestea mea va continua, iar eu aștept cu nerăbdare să întâmpin provocările noului capitol din povestea Euro Gsm.”

Povestea de succes a lui Alexandru este o dovadă că, atunci când investești în dezvoltarea ta și rămâi consecvent în eforturile tale, rezultatele vor veni. Evoluția sa de la reprezentant de vânzări la manager de magazin este o sursă de inspirație pentru cei care își doresc să construiască o carieră stabilă și plină de realizări. Irimia Alexandru rămâne un exemplu de ambiție și profesionalism în cadrul echipei Euro Gsm, fiind atât un lider pentru echipa sa, cât și un profesionist dedicat în relația cu clienții.

Mulțumim, Alexandru!

Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook