Desi sunt pasionati de tehnologie, PhoneGeeksii nostri sunt constienti si de beneficiile miscarii in aer liber, mai ales cand este inclusa si o competitie! Astfel, in perioada 11 septembrie – 10 octombrie, colegii nostri – Adrian, Cosmin, Marius si Adriana s-au inscris in competitia Walking Month.

Walking Month reprezinta o comunitate de oameni care isi transforma pasii in fapte bune si o competitie in care poti castiga pur si simplu umbland pe jos! Cum functioneaza? Ei bine, competitia se desfasoară intre echipe a cate patru persoane, care timp de o luna se vor intrece la numarul de pasi. Pentru prima data in acest an, profesionistii vor avea o categorie dedicata lor, astfel incat fiecare sportiv amator să aibă sanse la premii! Da, sunt si premii incluse!

Pentru a participa este nevoie, in primul rand, de un smartphone cu iOS sau Android, pentru a putea instala aplicatia Walking Month. Inscrierea se face prin achizitionarea unuia dintre cele 3 pachete (fara bratara, cu bratara si premium). Daca detii deja o bratara sau un smartwatch, le poti folosi pe acestea si astfel vei achizitiona cel mai mic pachet de inscriere!

Fondurile stranse vor fi folosite in proportie de 100% pentru a-i ajuta pe cei care nu pot umbla singuri, in proiectul de sustinere care presupune finantarea primului taxi comunitar din Cluj – The Beard Mobile. Acesta oferă transport gratuit persoanelor cu dizabilitati sau celor cu venituri mici, pentru acces la servicii medicale sau educationale.

Cei 4 PhoneGeeks isi transforma pasii in fapte bune si promit sa revina dupa incheierea competitiei cu un review al aplicatiei si cateva tips & tricks despre utilizarea bratarilor de fitness.

Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook

Lasa un mesaj