Este randul companiei OnePlus sa-si spuna povestea, facand primii pasi catre succesul pe care il au acum tot in Shenzhen, fiind practic o ramura a Oppo.
Oneplus a fost fondata in decembrie 2013 de catre Pete Lau si Carl Pei, fiind in momentul de fata o parte a Oppo. Compania este renumita pentru smartphone-urile sale, in 2018 ajungand sa-si vanda produsele in peste 34 de tari si regiuni din lume. Cei doi fondatori au fost vice-presedinti ai Oppo, pornind aceasta ramura pentru a-si pune in practica un plan comun: producerea de telefoane optimizate, care sa stabileasca echilibrul ideal intre calitate de top si pret mai mic decat concurenta pe acelasi segment. De aici vine si sloganul „never settle”, gandit sa tranmita utilizatorilor ca nu trebuie sa se multumeasca doar cu produse simpliste, fara personalitate.
Compania a dezvaluit primul telefon, OnePlus One cu sistem de operare Cyanogen, pe 23 aprilie 2014. Acesta a fost creat pentru a detrona seria Google Nexus de la atentia crescanda, la doar cateva saptamani de la intrarea oficiala pe piata Uniunii Europene.
In decembrie 2014, compania si-a anuntat intentia de a intra pe piata din India, planuind sa deschida nu mai putin de 25 de magazine in toata tara. La jumatatea lunii, Curtea Suprema a Indiei a oprit importul si vanzarea de telefoane OnePlus, pentru ca doar compania Micromax avea la acel moment dreptul sa comercializeze telefoane cu sistem de operare Cyanogen. Cateva zile mai tarziu, restrictia a fost ridicata, insa OnePlus deja pusese bazele unui sistem de operare bazat pe Android, special creat pentru India, numit Oxygen. Compania a inregistrat o extindere avansata de-a lungul timpului, ajungand in topul brandurilor de telefoane mobile.
Pentru a oferi utilizatorilor tehnologii cat mai avansate si servicii cat mai bune, OnePlus si Oppo au decis in 2021 sa-si uneasca echipele de dezvoltare hardware, astfel luand nastere Oplus.
Iata ca nu doar telefoanele au fost pe lista de produse a companiei. Odata cu lansarea lui OnePlus 6, au fost lansate si primele casti wireless, denumite OnePlus Bullets. Acestea au avut incorporata tehnologia Dash Charge prin USB-C, ce a permis redarea audio de 5 ore la o incarcare de doar 10 minute. Le-au urmat OnePlus Bullets 2 odata cu lansarea lui OnePlus 7 in mai 2014, ajungand pana la varianta OnePlus Buds, odata cu lansarea lui OnePlus Nord.
In portofoliul de produse OnePlus se numara si o bratara fitness, dar si un ceas inteligent ce a facut furori in lumea pasionatilor de gadgeturi.
Si la capitolul TV au evoluat rapid, realizand mai multe serii de televizoare inteligente dupa ce si-au anuntat intentia de a intra pe acest sector in septembrie 2018.
Pregatite sa faca fata provocarilor cotidiene, produsele OnePlus au ajuns rapid in topul preferatelor clientilor de pretutindeni