Cand aud de Energizer ma gandesc direct la baterii, acumulatori, sau la un iepuras roz. Nu, nu acel iepuras roz de la o firma competitoare care fuge plin de energie, ci unul simpatic care bate la tobe. Surpriza a fost cand am primit produsul si a fost un smartphone Energizer, cei drept produs de Avenir Telecom sub licenta Energizer, dar fiind sigla americanilor acolo nu putea lipsi un lucru, si anume un acumulator cu multa energie.
Constructie si design
Aici nu am cum sa nu va spun despre experienta de unboxing, iar francezii de la Avenir au imbracat smartphone-ul foarte frumos intr-un stil rugged. Cutia telefonului este una metalica si de dimensiuni respectabile, asta luand in considerare ca mai nou vedem cu fiecare generatie noua de telefoane cutii din ce in ce mai mici, mai subtiri si mai usoare. Aici nu, avem o cutie metalica, destul de grea in care pe langa telefonul care vine deja cu o folie de protectie aplicata pe ecran, mai avem o folie de sticla, un handsfree stereo, un cablu USB C si incarcatorul cu doua capete interschimbabile de la EU la UK. Manualul de utilizare, certificatul de garantie si cheita cu care deschidem tavita pentru cartela nano SIM si cardul de memorie microSD sunt evident tot in pachet.
Cand ai Energizer Power Max P550S pentru prima data in mana iti ofera o senzatie ca este un smartphone foarte durabil. Este unibody, metalic si destul de greu chiar si pentru un smartphone de 5,5” numerele exacte fiind: 154.3 lungime, 78.3 latime, 9.4 grosime si 203 grame pe cantar. Frontal, in afara de display avem camera frontala de 5MP, difuzorul pentru convorbiri, un senzor de proximitate, iar sub ecran butoanele tactile aproape nelipsite pe orice smartphone Android care din pacate nu sunt iluminate pentru o vizibilitate mai buna pe timp de noapte.
Pe spate sunt prezente camera principala de 13MP cu blitz, un cititor de amprenta cu care trebuie sa aveti putina rabdare pentru ca nu este cel mai precis si sigla Energizer. Pe margini avem butoanele de volum langa cel de pornire, tavita hybrid dual nano SIM sau in loc de cel de al doilea sim il putem folosi pentru extinderea memoriei cu o cartela microSD si ce nu putea lipsi este portul de incarcare USB C si difuzorul multimedia.
Display
Ecranul de 5,5” multitouch in 5 puncte ofera un spatiu suficient de joaca, iar panelul IPS asigura unghiuri largi de vizibilitate. Imaginile sunt afisate la rezolutia HD 1280×720 pixeli care este suficienta pentru cei care nu au foarte multe pretentii de la ecran. Energizer Power Max P550S vine dotat si cu tehnologia MiraVision care imbunatateste calitatea imaginilor redate. Luminozitatea display-ului este suficienta atata timp cat nu ai soare puternic direct pe el. Ce-i drept e posibil ca folia de protectie din plastic sa reduca lumonizitatea ecranului, deci sa nu-l descreditam la acest capitol.
Hardware si performante
Performantele in testele sintetice nu sunt cele care ne vor da pe spate, dar Energizer Power Max P550S nici nu vrea asta de la noi. Este un smartphone facut sa ruleze orice aplicatie la un nivel decent, dar cel mai important este facut sa ruleze mult timp plecat de la priza. Procesorul este quad-core Cortex A-53 care ruleaza intre 221 si 1248Mhz ajutat de 2GB de memorie RAM. Memoria interna este de 16GB, din care ~11,5GB sunt disponibili pentru utilizator.
Jocul testat a fost Heartsone, un joc de carti facut de Blizzard cu o grafica excelenta in care s-a descurcat foarte bine.
Rezultatele in testele sintetice facute in Antutu si GeekBench sunt in pozele de mai jos si plaseaza telefonul in segmentul entry level, dar sa nu uitam de acumulatorul de 5000 mAh cu care este dotat. Practic daca sunteti o persoana care isi foloseste intens telefonul si il incarca de 1-2 ori pe zi, cu Energizer Power Max P550S nu veti mai avea aceasta problema si veti reduce vizitele la priza de cel putin 2 ori.
Pe parte de conectivitate avem disponibile LTE 4G la viteze Cat4, WiFi b/g/n, GPS si un modul Bluetooth 4.0 LE.
Software si interfata
Pe partea de software Energizer Power Max P550S mi-a placut ca vine cu un Android 7 Nougat (nu aveam pretentii de Oreo) cu foarte putin bloatware. Practic pe langa aplicatiile standard mai vine cu un manager de fisiere, o aplicatie pentru Radio si una pentru inregistrari audio. Unica personalizare pe care am vazut-o a fost imaginea de fundal Energizer si acest lucru face ca sistemul sa se miste cat de bine poate pe configuratia hardware cu care vine smartphone-ul.
Camera
Haideti sa nu uitam ca este un model entry level, dar este un enetry level cu o camera foto de 13MP, care pentru gama in care face parte m-a surprins placut. Fotografiile ies decent atat outdoor cat si indoor, chiar daca culorile sunt un pic sterse. Ce mi-a placut este ca nu au zgomot prezent si foarte placut surprins am ramas cand am vazut ca nu apare zgomot nici la fotografiile realizate pe conditii de noapte, chiar daca aici detaliile capturate sunt mult reduse. Una peste alta este una din cele mai bune camere care se gasesc pe un model entry level.
Camera frontala este de 5MP si o recomand mai mult convorbirilor video Skype, WhatsApp decat selfi-urilor si cred ca si producatorul a avut aceeasi idee luand in considerare ca nu ofera prea multe optiuni in cazul in care te gandesti sa-ti faci un selfie.
Concluzie
Energizer Power Max P550S este un smartphone ideal pentru cei care nu-si doresc cel mai rapid telefon in buzunar ci unul care daca sunteti plecati la o drumetie mai lunga pe munte sigur va ajunge in stare buna si cu curent inapoi.