Dupa o lunga perioada de timp, in care ne-au bombardat pur si simplu cu denumiri din ce in ce mai pompoase pentru telefoanele lor, se pare ca cei de la HTC au decis sa simplifice putin lucrurile in aceasta directie.  Dupa modele pline de dorinte, senzatii si fel de fel de dansuri latine (Desire, Sensation, Cha Cha, Salsa), pe care si impatimitii domeniului abia reuseau sa nu le incurce, a aparut seria One. Suna putin diferit? Acest aspect a fost indiciul care m-a facut sa cred ca avem de-a face cu ceva iesit un pic din tiparele HTC. One S face parte din aceasta noua famile de la HTC, alaturi de One X si One V, fiind considerat fratele mijlociu, atat din punct de vedere al dimensiunii, cat si al dotarilor.[divider]

[wptab name=’Design’]

Telefonul este unul foarte robust, iar la doar 7.8 mm, este, alaturi de Motorola RAZR, unul dintre cele mai subtiri smartphone-uri de pe piata. Acest lucru se datoreaza in primul rand carcasei, care este una compacta, de tip unibody. Singurul dezavantaj al faptului ca spatele nu este detasabil il constituie lipsa accesului la acumulator.

Carcasa este in mare parte metalica, materialul folosit fiind  foarte rezistent la urme si zgarieturi.

Un lucru care mi-a placut la One S a fost senzatia de echilibru pe care o simti atunci cand il iei pentru prima data in mana. Simti ca in orice pozitie il prinzi, sansele de a-l scapa  sunt extrem de mici.

Ecranul de 4.3 inci este foarte bine incastrat in carcasa, urmand intr-un fel foarte placut forma compacta a telefonului.

In partea frontala, deasupra ecranului, gasim camera foto secundara, iar sub acesta, cele  trei butoane capacitive: Back, Home si Recent Apps.  Butonul de Meniu, cu care eram obisnuiti, apare doar pe ecran, in partea dreapta sus, ca buton virtual.

In partea din spate se afla camera foto principala, avand un contur albastru in cazul variantei de culoare metallic grey,  si contur rosu, in varianta ceramic black. Exista si un singur LED de flash langa modulul foto, iar undeva jos este difuzorul extern.

Tot aici se gaseste si capacul din plastic, care ofera acces la cartela microSIM, in timp ce in partea de jos se poate vedea ca telefonul poarta marca Beats Audio. Din pacate insa, nu vine insotit si de  celebrele casti  Dr. Dre.

Pe stanga se afla portul micro USB, pentru incarcare si transfer date, pe dreapta sunt butoanele de volum, iar sus gasim butonul ON/OFF si mufa Jack de 3.5 mm.
La fel ca la majoritatea modelelor HTC, lipseste butonul shutter pentru camera.

[/wptab]

[wptab name=’Display’]

Este vorba despre un Super AMOLED de 4.3 inch, protejat de Gorilla Glass, ce suporta o rezolutie de 540×960 pixeli (qHD), cu o densitate de 256 ppi si multitouch.

In ceea ce priveste redarea naturala a culorilor, ecranul SuperAMOLED de pe One S sta in umbra mult mainaturalelor ecrane LCD. Ma gandesc aici la Sony Xperia S, telefon cu un ecran dintre cele mai bune la acest capitol.

Sa nu va imaginati insa ca One S are un display de proasta calitate. Este un ecran foarte luminos, de o claritate extraordinara si chiar daca nu este la fel de spectaculos ca si ecranul unui Samsung Galaxy SIII sau One X, este unul dintre cele mai bune ecrane existente in prezent.

[/wptab]

[wptab name=’Performante’]

Desi initial a fost anuntat ca fiind un telefon extrem de rapid, dotat cu un procesor de generatie noua Snapdragon S4, cu arhitectura Krait si procesor grafic inbunatatit Adreno225, varianta aparuta in Romania (si in multe alte tari) a dezamagit, fiind o varianta dotata cu procesor mai vechi (Snapdragon S3).
Din cauza faptului ca Qualcomm are probleme foarte mari  cu disponibilitatea noilor sale chipset-uri de 28nm MSM8260A, produse de catre  TSMC, cei de la HTC au decis sa sacrifice unele piete, prin introducerea variantei bazate pe vechiul chipset MSM8260 de 45nm si Adreno220.

Daca telefonul bazat pe  MSM8260A (S4) se situa in multe teste peste modele precum One x sau Galaxy S III, a doua varianta a obtinut rezultate mult mai slabe.

Fata de modelele anterioare care au fost dotate cu Snapdragon S3, varianta folosita la One S a fost supratactata la 1.7 GHz, lucru care a facut ca telefonul sa se incalzeasca excesiv, chiar daca executa operatiuni relativ nesolicitante (internet browsing). Dupa 15 minute de utilizare, am simtit intr-adevar o stare de disconfort din cauza supraincalzirii.

Desi in teorie, aceasta supraincalzire duce la o ineficienta a bateriei, nu am simtit acest lucru, bateria comportandu-se foarte bine, reusind sa reziste si 2 zile.

Trecand la spatiul de stocare disponibil, telefonul beneficiaza de o memorie de 16GB, fara posibilitatea unei extensii SD. Din punctul meu de vedere, acest lucru constituie un minus semnificativ, mai ales ca alte modele concurente beneficiaza fie de extensie SD, fie de memorie mai mare (32GB).

Alte dotari ale lui One S sunt: DLNA, TV-out prin adaptor MHL, receptor FM, GPS, conexiune de date mobile HSDPA si HSUPA, Bluetooth 4.0, WiFi cu posibilitate de WiFi Direct sau Hotspot.

[/wptab]

[wptab name=’Software’]

Din punct de vedere al software-ului, One S beneficiaza de Android Ice Cream Sandwich 4.0 si foloseste noua interfata HTC, Sense 4.0, cu destule modificari estetice fata de variantele anterioare.

Android 4.0 a adus cateva noutati interesante. De exemplu, daca suprapui doua shortcut-uri pe ecran, se formeaza automat un folder (la care mai poti adauga si alte shortcut-uri). In acest fel poti grupa aplicatiile in functie de categorii, marind astfel spatiul necesar widget-urilor, pe ecranele principale. Cum spuneam si mai sus in review, butonul de Meniu a disparut, fiind inlocuit de un buton nou: Recent Apps. Cu ajutorul acestuia ai posibilitatea de a vedea ultimele aplicatii folosite, dar si de a schimba intre programele active. Este necesar doar un  gest in sus pe ecran, pe imaginea unui program din lista, pentru a-l elimina.

Functia Car este o functie foarte utila atunci cand folosesti telefonul la volan. Odata activata, interfata telefonului se schimba, intrand in mod landscape, afisand doar functiile necesare in masina. Astfel, avem acces la telefon, navigatie, playerul muzical si radio. De asemenea, daca efectuam apeluri de voce, telefonul intra in modul handsfree.

SoundHound: ca aplicatie preinstalata de music recognition, HTC a ales Sound Hound. Un aspect foarte util, care mi-a placut, este integrarea acestei aplicatii in player-ul muzical si in interfata radio FM. Astfel, daca ascultam muzica la radio, putem imediat sa apasam butonul dedicat pentru a afla numele artistului si a melodiei.

[/wptab]

[wptab name=’Multimedia’]

Camera are o rezolutie de 8 MP, senzor BSI, obiectiv de 28 mm F2.0, LED flash si autofocus ultra rapid. Acestea sunt elementele care fac din camera de pe One S, o camera foarte buna, cu performante ridicate chiar si in conditii de iluminare slaba.

Alte caracteristici ale camerei sunt: LED flash, detectare automata a fetei si a zambetului, stabilizator de imagine sau geo-tagging. La fel ca si la majoritatea telefoanelor cu camera, se pot face setari pentru expunere, ISO sau balans de alb.

In meniul camerei gasim custom o serie de filtre, in genul Instagram, care ne permit sa obtinem capturi inedite. Astfel, putem obtine  fotografii alb-negru, invechite sau distorsionate.

O functie extrem de interesanta si utila este fotografierea continua, care iti permite sa faci o rafala de fotografii, apasand lung butonul de declansare, dupa care sa pastrezi cea mai reusita dintre ele. Functia se poate dovedi a fi de mare ajutor atunci cand fotografiezi ceva in miscare. Pentru a nu face un numar foarte mare de fotografii, exista o optiune care limiteaza numarul acestora la 20.

Pe partea de video, camera este capabila de filmare FullHD la 30 de cadre/sec, avand inregistrare audio stereo si stabilizator video. In plus, are si capacitatea de a face capturi foto in timp ce filmeaza, nemaifiind nevoit sa opresti filmarea ori de cate ori doresti sa faci o fotografie.

In tab-ul video puteti vizualiza si o mostra filmata cu camera acestui telefon.

[/wptab]

[wptab name=’Concluzii’]

HTC One S ramane, in ciuda problemelor avute cu disponibilitatea noilor chipset-uri, o aparitie extrem de interesanta pe piata smarphone-urilor din Romania. Este un telefon care mi-a lasat o impresie buna, cu un aspect exterior exelent, foarte rapid si fluent in sarcinile pe care le executa si cu o camera bunicica.

Plusuri:
+ Designul foarte reusit
+ Carcasa metalica unibody
+ Interfata HTC, Sense 4.0

Minusuri:
– Lipsa slot-ului pt microSD
– Memoria interna de doar 16 GB
– Supraincalzirea telefonului
– Lipsa accesului la acumulator

[/wptab]

[end_wptabset]

Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook