Iphone 5c marcheaza o noua era in atacul mobil Apple, renuntand astfel la pretul si designul premium prin oferirea unui dispozitiv care este putin mai accesibil.

Zvonurile initiale au sugerat, in mod eronat, ca “C”-ul din denumirea terminalului indica faptul ca este un telefon ieftin ( cheap), dar s-a dovedit ulterior ca cei de la Apple aveau in gand culoarea (colour).

Pentru prima cei de la Apple au schimbat tiparul si anul acesta au lansat nu unul, ci doua noi Iphone-uri.

[divider]

Pe hartie, Iphone 5c este de fapt un Iphone 5 intr-un costum nou-nout, care vine in cinci culori luminoase.

Dorind sa scoata in evidenta cat de tanar si viu este iphone-ul 5C, cei de la Apple nu au adaugat negrul printre cele cinci variante de culoare : alb, albastru, galben, verde si roz.

Iphone 5C s-a inspirat din design-ul gamei Lumia de la Nokia, care au dovedit o data si pentru totdeauna ca un telefon din plastic nu trebuie neaparat sa se simta ieftin. Este un telefon unibody, ceea ce inseamna ca nu avem acces la baterie sau acces la partea interioara, doar in cazul in care suntem dispusi sa demontam terminalul.

Este mai mare cu aproape un milimetru la fiecare dimensiune daca il comparam cu iPhone5 sau 5S si mai greu cu 20 grame.

Calitatea se simte de la prima atingere, nu exista lacune sau inconsecvente  la granitele dintre partea de plastic din spate si sticla din fata. Totusi, plasticul lucios nu va fi niciodata la fel de impresionant ca partea din spate a unui Iphone 5 sau Iphone 5s care este facuta din aluminiu.

Iphone 5C pastreaza aceasi asezare a tastelor de volum, a tastei de comutare intre profilul silentios si general , acelasi buton de navigare unic (home) din partea frontala si desigur butonul Power/Lock ramane in partea de sus a dispozitivului.

In partea din dreapta gasim slot-ul pentru cartela NanoSIM, care se poate deschide cu aceeasi cheita atat de specifica Iphone-ului. In partea de jos avem portul audio Jack de 3.5mm, mufa de incarcare lightning si difuzorul mono.

Pe partea de display nu o sa gasim diferente fata de Iphone 5S. Ambele terminale folosesc un panou IPS  LCD de calitate superioara, care ofera o reproducere superba a culorilor, un contrast excelent si o luminozitate maxima uimitoare.

Ecranul este de 4 inch, are o rezolutie de 640×1136 px si o densitate de 326 pixeli.

Cum era de asteptat iPhone 5C ruleaza o versiune noua a sistemului de operare mobil, creat de Apple. iOS7 aduce o revizuire majora a interfetei cu utilizatorul, tastatura si meniuri transparente, aplicatii si iconite noi, un centru nou de control si multe altele.

iOS 7 arata mult mai diferit fata de predecesorul sau, dar logica de functionare este in mare parte aceeasi. Toate aplicatiile sunt pe ecranul de start, folderele sunt disponibile si ele, iar fiecare folder poate contine un numar nelimitat cu scurtaturi catre aplicatii.

Toate iconitele de sistem sunt diferite, ceasul are acum o pictograma animata care arata ora curenta, fonturile de sistem au fost modificate, exista o multime de elemente semi-transparente si gesturi noi.

Schimbarile se vad inca de la inceput – lockscreen-ul este si el modificat. Desi arata diferit de cel care era pana acum, inca functioneaza intr-un mod asemanator. Bara “slide to unlock” de pana acum a disparut, iar deblocarea se poate face prin glisarea spre dreapta oriunde pe ecran.

Lockscreen-ul are o comanda rapida catre camera foto, chiar in coltul din dreapta jos. Se pot observa doua linii transparente, in partea de sus si de jos a lockscreen-ului. Daca glisam in partea de sus vom avea acces la notificari, iar in partea de jos gasim un nou Centru de Control.

Deschiderea si inchiderea folderelor, este acum insotita si de o animatie. Un lucru interesant este faptul ca iconitele folderelor si chiar folderele in sine sunt putin transparente si isi adapteaza culoarea in functie de culoarea de pe fundal.

iOS 7 aduce live wallpapers ( imaginile de fundal atat de utilizate pe Android). Le putem gasi in sectiunea dedicata setarilor Wallpaper. Deocamdata exista aproximativ 7 astfel de imagini si din pacate nu exista inca in appstore o sectiune didicata lor.

Apple a decis sa nu urmeze exemplul concurentei, de aceea setarile de conectivitate nu sunt  puse in zona de notificari. Sunt in noul centru de control care se acceseaza glisand in sus, din partea de jos a ecranului.

Are cinci randuri, care nu se pot personaliza, pentru diferite comenzi rapide. Pe primul rand gasim: Mod Avion, WI-FI, Bluetooth, modul DND si blocarea rotirii. Pe al doilea rand este cursorul de luminozitate. Pe randul trei avem controalele pentru Media player, inclusiv cu o bara de volum. Randul al patrulea are comenzi rapide Airdrop si Airplay. In cele din urma, in partea de jos a centrului de comanda gasim patru comenzi rapide – lanterna ( care porneste si opreste blitz-ul), aplicatia pentru Ceas ( cu cronometru, alarma), aplicatia calculator si accesul la aparatul foto. Centrul de Notificari este si el modificat putin. Are acum trei file : Astazi, Toate si Pierdute.

Prima fila , Astazi, contine data, calendarul pe zile, un rezumat al tuturor evenimentelor din ziua curenta, memento-uri, stock-uri si un rezumat al zilei ce urmeaza. Ca si pana acum putem alege ce aplicatii dorim sa apara in Notificari si in ce ordine.

Fila “toate” este de fapt centrul de notificare al iOS 6, dar fara vreme, stocuri si calendar.

Fila “pierdute” afiseaza email-urile noi, mesajele si apelurile pierdute.

Potrivit Apple, iOS 7 ofera acum multi-tasking pentru toate aplicatiile. Pana acum multi-taskingul era doar pentru navigare sau aplicatii de muzica prin streaming.

O ultima schimbare majora despre interfata cu utilizatorul este gestul Back disponibil in toate aplicatiile iOS 7 preinstalate (poate ca dezvoltatorii vor putea extinde accesul si pentru aplicatiile dezvoltate de terti). Fie ca suntem in Setari, AppStore, mesaje, memento-uri, Safari cu o glisare de la stanga spre dreapta vom merge cu un pas inapoi, in meniul anterior.

Asa cum am specificat si mai devreme, iPhone 5C ruleaza pe chipsetul Apple A6 de anul trecut, care se gaseste si pe iPhone 5.Totusi, nu avem nimic de reprosat la acest capitol. Telefonul se misca bine, nu are lag, iar jocurile ruleaza excelent.

Chipset-ul Apple A6, are un procesor dual-core personalizat si setat la 1.3 GHz. Acesta este insotit de un procesor grafic PowerVR SGX 543MP3 (triple-core graphics), memoria interna este de 16 sau 32 GB, 1 GB RAM, bineinteles ca nu are loc pentru memorie externa. Cei de la Apple au decis ca iPhone 5C si 5S sa foloseaca noile NanoSIM-uri.

Ca sa vedem performatele care le poate obtine iPhone 5C am apelat la un cunoscut benchmark din Appstore :

iPhone 5C foloseste acelasi senzor de camera foto, de 8MP cu flash LED ca si iPhone 5. Poate surprinde fotografii cu o rezolutie maxima de 3264×2448 pixeli, fotografii HDR, imagini patrate si panorame de inalta rezolutie. Face Detection tine minte pana la 10 fete diferite.

Nu exista setari manuale de imagine in afara de blitz si HDR, dar exista 8 filtre cu Live Preview disponibile pentru fotografie si modurile Mono, Tonal, Noir, Fade, Chrome, Process, Transfer si Instant.

Camera frontala este de 1.2 MP, filmeaza HD, 720@30 fps si are Face Detection.

La fel ca  iPhone 5, iPhone 5C este un dispozitiv decent pentru capturile video. Desi putem facem poze in timp ce filmam, acestea sunt la o rezolutie de 2MP, iar filmarea are rezolutia de 1080p HD.

Spre deosebire de iPhone 5S, camera video nu este capabila sa filmeze Slow-Motion, un lucru care era interesant.

Asa cum ne-am obisnuit pana acum acumulatorul este non-removable. Are capacitatea de 1510 mAh si rezista in jur de 10 ore la o utilizare peste medie.

Un element de baza al unui telefon despre care in ultimul timp nu se pune accent prea mare este calitatea sunetului.

In timpul convorbirii totul se aude tare si clar, iar daca ne place sa ascultam muzica o sa fim mai mult decat multumiti de calitatea audio.

In afara de camera frontala imbunatatita, constructia din plastic si acumulatorul mai mare cu 70 mAh, iPhone 5C nu are diferente prea mari fata de iPhone 5.

Cei de la Apple au anuntat ca iPhone 5C este o varianta mai ieftina a iPhone-ului 5S, dar nicidecum ca este un telefon ieftin. Pretul de 2500 lei il obliga sa concureze cu multe Android-uri sau Windows Phone-uri din gama top. Oricum am calcula, iPhone 5c are sanse destul de mici sa fie cumparat, daca trebuie sa alegem intre el, Nokia Lumia 925 , HTC One sau un Samsung Galaxy S4.

Plusuri

Este disponibil in 5 variante de culoare
Aplicatiile se incarca repede si fara latenta
Sunetul excelent, atat in difuzor cat si in castile disponibile in pachet
Camera foto de 8MP mult imbunatatita
Autonomie buna

Minusuri

Carcasa de plastic este predispusa la zgarieturi
Nu are Radio FM
Memoria interna este limitata la 16 sau 32 GB
Pretul mult prea mare pentru un mid-range ( daca il comparam cu alte smartphone-uri de pe piata locala)







Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook

1 Comentariu

  1. […] Tema telefonului poate și ea fi modificată. MIUI dispune de peste 5000 de teme dintre care utilizatorii pot alege. Fiecare temă are un design aparte și nu se aseamănă cu cealaltă. Tot în cadrul lor putem găsim încorporate elemente precum ceasul, calendarul, termometru, etc. Aceste teme îți mai oferă și posibilitatea de a interacționa cu personajul preferat din jocurile video sau din filme. Însă cea mai mare surpriza am avut-o în momentul în care am găsit tema cu denumirea de iOS7, care oferă telefonului o interfață identică cu cea de la Apple. […]

Comments are closed.