La cateva zile dupa lansarea seriei Galaxy S10, Samsung a mai prezentat la Barcelona, tot in cadrul Mobile World Congress si ultimele modele din seria Galaxy A.

Cu Galaxy A30 si A50, Samsung aduce practic ecranele sale de foarte buna calitate Super AMOLED in segmentul mid-range. Ambele modele vin cu display de 6.4″ cu rezolutie FullHD+ 1080×2340 pixeli si un raport de 19:9:5.

Daca la design cele doua modele seamana izbitor, diferentele vizibile sunt pe partea din spate si anume pe A30 lipseste o camera si isi face aparitia un senzor de amprenta. Nu va impacientati, caci si Galaxy A50 are un senzor de amprenta, dar in acest caz se afla in display.

Restul diferentelor intre cele doua modele sunt strict de performante: Exynos 9610 Octa (10nm) vs Exynos 7885 Octa (14nm). Practic A50 are un plus atat la procesor (4 nuclee Cortex A73 tactate la 2.3GHz vs 2 nuclee Cortex A73 la 2.2GHz) si memoria RAM care poate sa ajunga la 6GB pentru varianta de 128GB memorie de stocare.

Va spuneam mai sus ca Samsung Galaxy A50 are si o camera in plus pe spate,  fiind astfel Tri camera 25MP + 8MP + 5MP vs 16MP + 5MP la Galaxy A30.

Camera frontala este de 25MP la Galaxy A50, respectiv 16MP la Galaxy A30.

Ambele variante vin cu Android 9 Pie si o baterie de 4000 mAh, suficienta pentru aproape 2 zile. Preturile la care se vor comercializa sunt de la 220 euro pentru A30 si 350 euro pentru A50.

Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook