Atunci cand vorbim de telefoane best buy ne referim la acele modele care iti ofera tie ca si cumparator cel mai bun raport calitate-pret, dar acest lucru ar trebui sa-l mai impartim putin. In 2019 avem foarte multe modele de telefoane axate sa ofere cel mai bun raport pe o caracteristica anume, avem un model care ofera cel mai bun raport pret-putere de procesare sau avem modele care ofera cel mai bun raport pret-calitatea camerei foto sau cel mai bun pret-calitatea ecranului sau a bateriei. Asta se intampla deoarece producatorii au inteles intr-un final ca nu toti cumparatorii sunt la fel (chiar si Apple si-a diversificat gama).

Best buy performance sau telefonul care ofera cel mai bun raport putere de procesare / pretul de achizitie in 2019 vine de la Huawei cu al sau P Smart 2019. Telefonul este clar axat sa ofere cea mai buna putere de procesare clientilor care doar asta isi doresc. La sub 850 de lei pe culorile midnight blue si aurora black, Huawei P Smart 2019 nu are rival la acest capitol. Chiar daca telefonul nu exceleaza la alte aspecte precum camera foto, calitatea imaginii afisate sau chiar a materialelor din care este fabricat, P Smart 2019 cu siguranta nu-si va dezamagi utilizatorii la capitolul performanta.

Huawei P Smart 2019

Best buy autonomie este smartphone-ul care nu te va lasa la greu si ofera cel mai mult timp de functionare pentru o singura incarcare a acumulatorului. Aici avem doi concurenti in segmentul de pret de sub 1000 de lei care ies in evidenta si vin de la cei mai mari doi producatori de telefoane din China. Huawei Y7 (2019) si Xiaomi Redmi Note 5. Ambele modele vin cu un acumulator de 4000 mAh la pretul de 700-800 de lei si sunt dedicate celor care vor un telefon cu performante decente si nu vor sa fie lipiti de fiecare priza pe care o intalnesc pe parcursul zilei. Daca ar fi sa aleg intre cele doua modele, l-as alege cel de la Xiaomi, dar fiind un model de anul trecut nu stiu cat timp va mai fi disponibil pe piata.

Best buy camera sau telefonul dedicat iubitorilor de fotografie, dar fara buget de Huawei P30 Pro. Aici intervine si o latura subiectiva pentru ca nu ne putem increde complet in DxOmark sau alte teste sintetice. Fotografia este o arta si trebuie tratata ca atare, nu pusa sub lupa unui test sintetic. Asa ca va dau doua sugestii care sigur nu o sa va dezamageasca cand vine vorba de calitatea imaginilor si la aproximativ 1000 de lei, nici nu va lasa cu portofelul gol. Prima optiune este Samsung Galaxy A7 (2018) cu camera tripla de 24 + 8 + 5MP, pregatit sa faca poze excelente in orice mediu (nu si sub apa). Optiunea numarul 2 vine de la Xiaomi, cu Redmi Note 7 si camera de 48 + 5 MP. Nu uitati daca alegeti Xiaomi Redmi Note 7 sa va instalati GCam. Softul de la Google imbunatateste considerabil calitatea imaginilor pe Redmi Note 7 comparativ cu aplicatia standard cu care vine telefonul.

Daca ma intrebati pe mine ce as alege cand vine vorba de un smartphone best buy, as alege Samsung Galaxy A50. Nou lansat de compania sud-coreeana, Galaxy A50 bifeaza tot ce-ti poti dori de la un telefon la un buget accesibil. Practic, este alegerea echilibrata care le are pe toate. Are la baza chipsetul Exynos 9610 fabricat pe tehnologie de 10nm, procesor octa core (4×2.3 GHz Cortex-A73 & 4×1.7 GHz Cortex-A53) foarte performant, 4GB de memorie RAM si 128GB de memorie de stocare, suficient pentru toate aplicatiile din ziua de azi. Camera tripla isi face treaba excelent, bateria de 4000mAh este de top, ecranul AMOLED afiseaza imagini superbe. Iar pentru cei care isi doresc ceva in plus are chiar si senzorul de amprenta localizat sub ecran. Nu va asteptati sa fie la fel de rapid ca si pe OnePlus 7 sau pe P30 Pro, dar este un telefon cu un pret aproape de 3 ori mai mic.

Samsung Galaxy A50

In cazul in care sunteti in cautarea unui telefon nou, sper ca acest articol va ajuta si nu uitati sa lasati un mesaj mai jos daca aveti orice intrebari sau doriti sfaturi legate de tehnologie.

Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook