De mai bine de un deceniu, telefonia mobila a devenit una din cele mai utilizate metode de comunicare atat in Romania cat si in intreaga lume. Daca in anii `90, terminalele utilizate erau mari, cu aspect de „caramida”,  si aveau preturi destul de piperate, s-a ajuns ca in zilele noastre acestea sa evolueze intr-un mod spectaculos. Actuala denumire de „smartphone” este reprezentata de un dispozitiv multimedia performant, privit ca un accesoriu de care foarte multa lume nu se poate desparti, intrucat ofera posibilitatea comunicarii cu interlocutorii atat verbal cat si in mediul online.

telefoane anii 97

 

 

 

 

 

In cele ce urmeaza, o sa fac o retrospectiva a telefoanelor vedeta din ultimii 20 ani – in special din Romania.

In aprilie 1997, a aparut in Romania, primul operator de telefonie mobila cunoscut sub denumirea „Conex” , urmand ca doua luni mai tarziu sa isi faca aparitia si operatorul „Dialog”. Atat serviciile de telefonie mobila cat si terminalele GSM nu au fost deloc accesibile. Tocmai de aceea primii care si-au permis atat serviciul de telefonie mobila, precum si terminale, erau oamenii de afaceri si companiile prospere.

  

Cu un pret destul de piperat, primele telefoane mobile GSM disponibile pe piata din Romania in anul 1997 au fost:

Nokia 3110 – un telefon mobil fabricat in Ungaria care avea implementata inovatia unui buton centrat sub ecran de tip „Navi Key”, care prezenta optiuni diferite in functie de meniul in care era telefonul.

Motorola StarTac – primul telefon cu clapeta care parea mai mult un dispozitiv mobil din filmele SF. Desi a fost lansat in 1996, acest terminal a fost disponibil utilizatorilor din Romania, in anul 1997, odata cu lansarea serviciilor de telefonie mobila GSM.

Philips Fizz – unul dintre cele mai accesibile telefoane pentru utilizatorii din Romania in anii 1997. Cu o lungime de 162 mm, 17 mm grosime si o greutate de 168 grame, se poate afirma ca aveai in buzunar o „caramida”.

Anul 1998 aduce un telefon foarte iubit – Nokia 5110. Acest terminal este considerat unul dintre cele mai bune telefoane din istorie, fiind si cel mai vandut de la aparitia acestora. A fost apreciat pentru design, pentru autonomia bateriei care tinea aproximativ o saptamana, si mai ales pentru jocul „Snake” care era integrat in sistemul de operare.

Anul 1999 ne atrage atentia cu terminalul – Ericsson T28. Acest dispozitiv era denumit „Porche-ul” telefoanelor din acea perioada. Era cel mai subtire si usor terminal de pe piata. In premiera, avea primul tip de acumulator litiu-polymer.

Nokia 3310 – Telefonul devenit „legenda”, a fost lansat in anul 2000. Este considerat cel mai iubit telefon din lume: design placut, autonomie impresionanta a bateriei si  foarte rezistent la lovituri si cazaturi.

Alcatel One-Touch – unul dintre telefoanele cele mai accesibile din anul 2000. Cunoscut sub porecla de „gogoasa”, din cauza formei, Alcatel One-Touch era unul dintre cele mai indragite terminalele mobile. Pe langa autonomia mare a bateriei se evidentia si prin calitatea semnalului fata de alte branduri. O alta caracteristica ingenioasa, era posibilitatea de inlocuire a acumulatorului descarcat cu 3 baterii AA de 1.5V, pentru a functiona in continuare, in parametrii normali.

Nokia 6310 – unul din cele mai reusite terminale mobile din anul 2001. Compania a pus accent pe design, autonomie si fiabilitate. Calitatile mentionate l-au facut un instrument extraordinar de comunicare. Astfel, a fost preferat in special de persoane din mediul de afaceri.

Anul 2004 il face vedeta pe telefonul – Motorola  Razr V3. Acest exemplar ridica stacheta in ceea ce priveste design-ul. In ciuda dotarilor modeste, V3 a cucerit utilizatorii mai ales din prisma aspectului ultra slim si a tastaturii speciale.

Anul 2005 aduce in prim plan compania Sony Ericsson, prin lansarea indragitului – Sony Ericsson K750. Chiar daca si alte branduri aveau specificatii asemanatoare, acest telefon nu prea a avut concurenta, mai ales pe partea de multimedia, datorita nivelului ridicat calitativ oferit de K750.

Anul 2007 prezinta inceputul unei noi ere din istoria telefoniei mobile GSM, prin prezentarea terminalului Apple Iphone de catre Steve Jobs. Chiar daca nu a fost primul „smartphone”, incepand cu acest terminal s-a consacrat aceasta denumire. Succesul de care s-a bucurat acest terminal a fost pe teritorul SUA. In schimb, europenii nu prea „s-au dat in vant” –  cel mai probabil din cauza pretului destul de mare. Inovatia acestui smartphone a fost interactivitatea adaptata la reteaua 3G.

In acelasi an, telefonul Nokia 5310 ExpressMusic a fost unul dintre cele mai indragite. Dedicat melomanilor, acesta a prins foarte bine la public, atat pentru calitatea sunetului, cat si pentru aspectul ultraslim.

Nokia 5800 XpresMusic, ii mentine pe prima pozitie pe finlandezi si in anul 2008. Pe langa calitatea de redare a muzicii, acest telefon a atras din punct de vedere al design-ului, dar si a promovarii de care s-a bucurat.

Compania Apple a inceput sa fie remarcata, iar in anul 2009 s-a impus in fata concurentei cu smartphone-ul Iphone 3GS. Acesta se diferentia prin sistemul de operare IOS foarte stabil, viteza buna de transfer, design, si nu in ultimul rand, prin specificatiile sale de top pentru acea vreme.

Sistemul de operare „android” incepe sa prinda la public, iar vedeta anului 2011 este smartphone-ul Samsung Galaxy S2. S-a evidentiat ca fiind cel mai subtire smartphone din acea vreme, avand grosimea de numai 8,49 mm, ecran super AMOLED ce oferea un contrast excelent si culori vii. Camera foto avea 8MP si posibilitate de inregistrare video la 1080p.

In anii urmatori, din perioada 2012 – 2015, gigantul sud-corean s-a mentinut in topul celor mai populare smartphone-uri, in special prin lansarile de succes a emblematicelor  Galaxy S3, Galaxy S4, Galaxy S5 si Galaxy S6.

Concurenta cu cei mai mari producatori de telefonie mobile, printre care: Apple, HTC, LG, Sony, Motorola, etc, a determinat compania Samsung, ca pe langa smartphone-urile de top, sa puna la dispozitia consumatorilor si dispozitive pentru clasa midrage. Unul dintre cele mai populare, mai ales in Romania, a fost Samsung Galaxy J5 (2016). Pe langa ofertele tentante de la operatorii GSM, smartphone-ul s-a remarcat printr-un design placut, ecran super AMOLED luminos, realizarea unor fotografii excelente si nu in ultimul rand, raportul calitate/pret.

In anul 2017, compania Nokia a revenit la nostalgia anilor 2000 si a relansat legendarul acelui an intr-o noua editie, sub denumirea Nokia 3110 (2017). Acesta pezinta un design usor imbunatatit, ecran color si promite o autonomie foarte mare.

Tot in anul 2017, companiile asiatice isi fac prezenta pe piata europeana. Printre  brandurile din ce in ce mai cunoscute,  se numara: Huawei, Xiaomi si OnePlus. Cele mai populare smartphone-uri din acest an, atat din prisma design-ului cat al specificatiilor tehnice se numara: Iphone XSamsung Galaxy S8/S8+, OnePlus 5T, Xiaomi Mi A1, Huawei P9 Lite, Huawei P10 .

           

           

 

In ce masura vor reusi principalii jucatori sa isi mentina, atat dispozitivele emblematice cat si cele de buget, in primele locuri, in anul 2018? Cel mai probabil vom afla la inceputul trimestrului doi din anul 2019.

Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook