Xiaomi Black Shark 4 si 4 Pro fac parte din a patra generatie de smartphone-uri dedicate gaming-ului din portofoliul companiei chineze Xiaomi. Lansate in China in luna martie a acestui an, aceste doua noi modele sunt rivali directi ai lui Nubia Red Magic 6 si Asus ROG Phone 5.

La partea de design, cele doua vor avea un senzor de amprenta montat lateral, dar si mufa Jack si conectivitate NFC. Desi au un design mai putin aratos fata de modelele predecesoare, lucrul acesta poate fi pe placul mai multor persoane, mai ales fiindca modelul Pro pare sa aiba pe spate lumini LED care se activeaza in functie de situatie.

Display-ul pe ambele modele va fi cu diagonala de 6.67” FHD+ AMOLED, cu rata maxima de refresh de 144Hz si viteza uluitoare de raspuns pentru functiile haptice de 720Hz; acest ultim aspect face experienta de gaming mult mai intensa prin faptul ca touch-ul raspunde rapid.

Atat Black Shark 4, cat si 4 Pro vor avea trei camere foto pe spate, dintre care vor imparti doua, cea de 8 megapixeli si de 5 megapixeli, insa nu stim ce lentile vor avea. In timp ce modelul de baza va avea camera principala de 48 megapixeli, despre varianta Pro se stie ca e echipata cu un senzor de 64 megapixeli. La fel si la capitolul baterie cele doua se aseamana, cu o capacitate de 4500 mAh si incarcare rapida de 120W.

Din datele de pana acum, la partea de memorie exista diferite configuratii, astfel ca ele difera, avand 6GB RAM la varianta de baza si urca pana la 16GB pentru varianta Pro. Nu se cunosc detalii despre configuratia stocarii.

Black Shark 4 este propulsat de procesorul Snapdragon 870, iar 4 Pro detine cel mai nou procesor, anume Snapdragon 888, fiind prima data lansat pe modelul Xiaomi Mi 11. Majoritatea telefoanelor de gaming au moduri dedicate pentru a opri notificarile si apelurile – incadrate intr-un singur buton pentru a fi la indemana, iar in acest sens Xiaomi are modul Shark Space.

Pentru a face cele doua smartphone-uri competitive pentru gaming in ceea ce priveste semnalul, in afara faptului ca detin conectivitate 5G, compania a anuntat ca a implantat mai multe antene si nu vor fi probleme cu pierderea semnalului atunci cand telefonul va fi tinut cu doua maini.

Comentează prin Facebook

Comentează prin Facebook