Compania chineza ZTE a intrat oficial in Romania in a doua parte a anului 2016, primele smartphone-uri promovate fiind ZTE Axon 7 si ZTE Axon 7 mini.
Lansat in decembrie 2016, terminalul ZTE Blade A610 PLUS se adreseaza clasei de mijloc. Acest dispozitiv combina cu succes caracteristicile hardware, software, design, autonomie mare si pret.
2.DESIGN: (85/100)
ZTE Blad A610 PLUS are rama si carcasa usor curbate, metalice, delimitate pe spate de doua zone din policarbonat pentru elementele de conectivitate. Pe aceasta parte, este amplasata camera foto de 13MP dual LED flash si autofocus. Putin mai jos, este pozitionat senzorul de amprenta cu ajutorul caruia se pot activa mai multe functii.
Pe fata dispozitivului, in zona superioara, sunt implementate camera frontala de 8MP, receptorul, senzorii de proximitate si LED-urile de notificari, iar, in zona inferioara, cele 3 butoane capacitive.
3.DISPLAY: (70/100)
ZTE Blade A610 PLUS are display de 5,5 inch IPS Full HD cu rezolutia de 1080 x 1920 pixeli si densitatea de 400 ppi/inch. Utilizarea tehnologiei Miravision ne permite sa ne jucam cu setarile predefinite pentru modurile de luminozitate, saturatie si contrast.
Luminozitatea maxima oferita de display este suficienta pentru a face fata oricarei situatii, indiferent daca utilizam dispozitivul in interior sau in aer liber, mai ales daca soarele straluceste pe ercan.
4.SOFTWARE: (75/100)
ZTE Blade A610 PLUS vine cu versiunea Android 6 Marshmallow cu interfata proprie foarte asemanatoare terminalelor iphone. Si la acest dispozitiv se poate observa lipsa sertarului de aplicatii, acestea regasindu-se doar pe ecranele principale. Pentru ca ecranele sa arate cat mai aerisite, aplicatiile de acelasi gen sunt grupate intr-o singura pictograma.
Ecranul poate fi personalizat foarte usor, producatorul lasand la alegerea utilizatorului sa aleaga intre culoare, fundal, pictograme si efecte.
Deblocarea ecranului se poate realiza cu ajutorul senzorului de amprenta pozitionat pe spatele dispozitivului, care, pe langa aceasta caracteristica, mai poate prelua si alte functii suplimentare precum: fotografiere, preluare apel, vizualizare sertar notificari, vizualizare aplicatii recente si imagini.
5.PERFORMANTE: (80/100)
La acest dispozitiv, compania chineza ZTE a implementat un procesor MediaTek MT6750T octa-core la 1.5GHz susținut de 4GB de RAM, care ii asigura o navigare fluida la conexiunea de internet si, desigur, o experienta multimedia remarcabila. Spatiul de stocare are capacitatea de 32 GB si poate fi extins cu un card de memorie microSD pana la 128 GB.
Vine dotat cu conexiune 4G (LTE), conectivitate Wi-Fi Direct sau Hotspot, Bluetooth 4.0, receptor GPS si cititor de amprenta. Din pacate, la acest dispozitiv, lipseste functia NFC care este foarte intalnita la terminalele actuale.
In urma testelor cu aplicatia AnTuTu Banchmark, ZTE Blade A610 PLUS a obtinut scorul de 44.680 puncte.
Mai jos, sunt prezentate cateva rezultate la testele de memorie, procesor, grafica si stocare.
Capacitatea acumulatorului de 5000 mAh aduce o autonomie de pana la doua zile la o utilizare moderata, iar aceasta poate fi incarcata la o capacitate de 50% in aproximativ 30 minute.
6.MULTIMEDIA: (60/100)
La acest dispozitiv, compania chineza a optat pentru o camera principala cu rezolutia de 13MP (doar in format 4:3), cu stabilizare optica si flash dual LED. Aparatul foto are un zoom digital foarte puternic care ne ajuta sa focalizam obiectele foarte clar.
Camera frontala destinata selfie-urilor are rezolutia de 8 MP si pastreaza o calitate decenta a fotografiilor, tinand cont de categoria in care se incadreaza acest smartphone.
Interfata camerei este foarte usor de utilizat. Se pot seta mai multe obtiuni: automat, panorama, HRD, captare automata la detectarea gesturilor, mod infrumusetare, noapte, apus, portret, petrecere, zapada, etc.
De asemenea, putem regla manual functiile legate de expunere, focalizare manuala si culoare.
Pe partea de video, ZTE Blade A610 PLUS poate capta imagini la rezolutia Full HD la o calitate decenta.
7.CONCLUZII:
ZTE Blade A610 PLUS este un smartphone care se adreseaza clasei mid-range. Are o autonomie impresionanta care face fata cu brio solicitarilor utilizatorilor de pana la doua zile cu o singura incarcare. Design-ul unibody din metal impresioneaza prin constructia sa, iar citiorul de amprenta cu functii multiple, pozitionat pe spatele terminalului, aduce un plus de eleganta. Nici camerele foto nu sunt de neglijat. Acestea redau imagini si filmulete la o calitate destul de buna, iar, pentru un terminal din aceasta categorie, caracteristicile hardware si software il fac un dispozitiv care merita achizitionat.
Plusuri:
- capacitate acumultator 5000 mAh
- senzor amprenta multifunctional
- memorie RAM 4GB
- incarcare acumulator 50% in 30 minute
- design elegant
Minusuri:
- greutate peste media terminalelor actuale
- lipsa NFC
- nu este rezistent la apa si praf